Miercuri, 29 mai, EXCLUSIV DINAMO, singura emisiune din spațiul media dedicată fanilor cluburilor din „Ștefan cel Mare”, revine, cu începere de la ora 21, cu o nouă ediție.
Doi foști mari jucători din istoria clubului din șoseaua Ștefan cel Mare sunt invitații de gală din acest nou episod pregătit „câinilor”. Gică Mihali, actualmente director tehnic la echipa de seniori a Clubului Sportiv Dinamo și Claudiu Niculescu, în prezent antrenor și jucătorul cu cele mai multe goluri marcate în cupele europene în tricoul alb și roșu sunt invitații jurnalistului Cătălin Mureșanu.
Emisiunea EXCLUSIV DINAMO poate fi urmărită pe canalul de YouTube ProSport sau pagina de Facebook ProSport.
EXCLUSIV DINAMO este un produs media interactiv, în care fanii „câinilor” pot adresa întrebări atât invitaților cât și moderatorului, în timp ce părerile și sugestiile urmăritorilor vor fi rulate și analizate pe tot parcursul emisiunii.